Moartea nu iarta pe nimeni

Povestea lui incepe in 12 august 1956 la Timisoara. De mic a fost indrumat sa studieze vioara si sa invete 5 limbi straine. Si s-a contopit cu vioara, iar la 18 ani talentul lui era cunoscut la nivel national. Dar harul sau avea sa se transforme in povara la 21 de ani.

Era in 1977 cand mai marii din armata romana si-au dorit sa-l aiba incorporat la Bucuresti. Totul a decurs ca o poveste frumoasa pana in momentul in care s-a produs marele cutremur din acelasi an. Toti soldatii au fost mobilizati atunci pe strazi ca sa ajute populatia si sa inlature urmele dezastrului.

El, un tanar pedant, cu suflet bun si ferit de greutatile vietii a fost pus sa adune bucati din cadavrele aflate printre ruine. Acest lucru i-a cauzat un soc emotional puternic, care a fost urmat de o depresie si ulterior de schizofrenie.

A fost momentul in care un om minunat s-a transformat ireversibil. Dupa luni de zile starea sa de sanatate s-a mai imbunatatit si a putut sa-si continue viata sub tratament alaturi de familie. Si bine ca s-a intamplat asa. A devenit nasul meu de botez, iar in 1980 a  reusit sa-mi salveze viata pe cand eram un bebelus. Ii multumesc pentru acest lucru. Mi-a ramas mereu aproape si-mi amintesc cu drag de momentele cand mergeam impreuna la plimbare, in parc, la joaca sau la cinema.

Dar ghinionul l-a urmat mereu precum o umbra. In toamna anului 1988 apartamentul lui a fost mistuit de un incediu violent si in ultima clipa a reusit sa se salveze. A fost un nou soc care a dus la internarea lui permanenta la spitalul psihiatric de la Jebel. Si asa s-au scurs anii pentru el pana in ziua de 13 octombrie 2016 cand a pierdut batalia cu viata, care nu a fost de partea lui si l-a privat de bucuriile simple pe care noi de multe ori uitam sa le apreciem.

Vizitele mele au fost dese la spital si am vazut cum in ultimii ani avea probleme. Era genul de persoana care nu dorea sa te faca partas la problemele lui ca sa nu te intristeze. In urma cu 2 ani si-a pierdut vederea. In 3 octombrie au inceput durerile de stomac, nu a mai putut manca si personalul de la spital m-a anuntat de starea lui si ca a refuzat cu inversunare sa fie transportat la spitalul Judetean din Timisoara. A acceptat sa fie transportat pentru investigatii abia in dimineata de 4 octombrie, dupa ce m-am dus la spital si l-am urcat personal in salvare, cu promisiunea ca ii voi fi alaturi cat timp va fi la control. Asa mi-am petrecut toata ziua alaturi de el la urgente. Am stat si am povestit toata ziulica cu el. Faptul ca am fost alaturi de el ii mai alina durerea.

Trupul ii era slabit si invadat de durerea acelor care ii strapungeau abdomenul. Mereu ma intreba cand plecam ca nu mai rezista. Dar dupa 8 ore de investigatii a primit o noua lovitura de la viata: cancer la stomac in faza terminala. Seara s-a intors la Jebel si a reusit sa manance, iar a doua zi a inceput sa-si revina. Dar din pacate ieri seara a pierdut lupta cu viata.

Am auzit in decursul anilor oameni care ziceau ca daca faci rau sau diverse te bate D-zeu. Dar se pare ca si daca esti un om bun la suflet si cu cei din jur viata tot poate sa fie cruda cu tine.

Dumnezeu sa-l odihneasca.